Mai toți părinții își doresc ca fiii sau fiicele lor să fie lideri în societate. În ultimii ani, tot mai des se încearcă abordarea educației privind leadership-ul. Azi am avut ocazia să particip la un training cu această tematică prezentat de Zinaida Soroceanu, președinte al Academiei "Didactica Aplicată".
Ceea ce am învățat astăzi, mi s-a părut foarte util nu doar pentru creșterea copiilor lideri, dar și pentru recunoașterea potențialilor lideri cu care interacționăm.
Un lider adevărat, urmărește să fie bine și pentru el, dar și pentru cei din jur. E persoana care aduce beneficii și persoanelor aflate în preajma lui.
Sunt trei comportamente pe care le urmărim în vederea recunoașterii unui lider:
*asumarea responsabilității;
*comunicarea fluentă și liberă;
*îi plac oamenii și la rândul său, e plăcut de oameni;
Totuși, dacă e să ne referim la copiii lideri, aceștia pot fi lideri - vedetă sau lideri - tiran.
Vedeta e copilul care vrea să fie în centrul atenției cu orice preț, în timp ce tiranul vrea supunere; vedeta știe multe și împarte cunoștințele sale cu cei din jur, în timp ce tiranul ține doar pentru el ceea ce știe; primul își face prieteni, al doilea favoriți; unul e vesel și plin de energie, celălalt e mereu nemulțumit.
Pentru a încuraja un copil și a-l ajuta să își dezvolte abilitățile de lider, e bine să încurajăm următoarele comportamente:
- să acordăm o atenție deosebită inteligenței emoționale (și să ne gândim dacă noi suntem un model bun în acest sens, dacă suntem noi echilibrați emoțional, pentru că, copilul se va manifesta conform modelului pe care îl are);
- să încurajăm copilul să își exprime ideile sale cât mai des;
- să îl lăsăm să acționeze independent atunci când situația ne permite;
- să îi acordăm șansa să facă propriile alegeri în raport cu dorințele sale;
- să îi oferim noi responsabilități carcateristice particularităților de vârstă;
În concluzie, lăsați copiii să se descurce singuri, bineînțeles că părintele trebuie să îi ofere sprijinul când e cazul și să îl ajute, dar decizia trebuie să îi aparțănă copilului și responsabilitatea de execuție la fel. Părintele trebuie să vină cu sugestii, nu cu soluții de rezolvare a unei situații.
Trebuie să ne gândim ce ne dorim în raport cu copilul nostru: să îi dezvoltăm anumite abilități sau să ne întărim fricile că nu se va descurca de unul singur?
Ceea ce am învățat astăzi, mi s-a părut foarte util nu doar pentru creșterea copiilor lideri, dar și pentru recunoașterea potențialilor lideri cu care interacționăm.
Un lider adevărat, urmărește să fie bine și pentru el, dar și pentru cei din jur. E persoana care aduce beneficii și persoanelor aflate în preajma lui.
Sunt trei comportamente pe care le urmărim în vederea recunoașterii unui lider:
*asumarea responsabilității;
*comunicarea fluentă și liberă;
*îi plac oamenii și la rândul său, e plăcut de oameni;
Totuși, dacă e să ne referim la copiii lideri, aceștia pot fi lideri - vedetă sau lideri - tiran.
Vedeta e copilul care vrea să fie în centrul atenției cu orice preț, în timp ce tiranul vrea supunere; vedeta știe multe și împarte cunoștințele sale cu cei din jur, în timp ce tiranul ține doar pentru el ceea ce știe; primul își face prieteni, al doilea favoriți; unul e vesel și plin de energie, celălalt e mereu nemulțumit.
Pentru a încuraja un copil și a-l ajuta să își dezvolte abilitățile de lider, e bine să încurajăm următoarele comportamente:
- să acordăm o atenție deosebită inteligenței emoționale (și să ne gândim dacă noi suntem un model bun în acest sens, dacă suntem noi echilibrați emoțional, pentru că, copilul se va manifesta conform modelului pe care îl are);
- să încurajăm copilul să își exprime ideile sale cât mai des;
- să îl lăsăm să acționeze independent atunci când situația ne permite;
- să îi acordăm șansa să facă propriile alegeri în raport cu dorințele sale;
- să îi oferim noi responsabilități carcateristice particularităților de vârstă;
În concluzie, lăsați copiii să se descurce singuri, bineînțeles că părintele trebuie să îi ofere sprijinul când e cazul și să îl ajute, dar decizia trebuie să îi aparțănă copilului și responsabilitatea de execuție la fel. Părintele trebuie să vină cu sugestii, nu cu soluții de rezolvare a unei situații.
Trebuie să ne gândim ce ne dorim în raport cu copilul nostru: să îi dezvoltăm anumite abilități sau să ne întărim fricile că nu se va descurca de unul singur?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu