miercuri, 14 decembrie 2016

Copiii - dăruitori de dispoziție

Azi dimineață m-am trezit mai târziu decât de obicei, chiar dacă e zi de lucru. Cui nu i se întâmplă să facă abstracție de alarmă uneori?
M-am trezit agitată, evident, știind că voi ajunge la serviciu cu cel puțin un sfert de oră mai târziu decât în alte zile, aveam emoții că mă vor aștepta copiii lângă ușa sălii de clasă... Tot drumul am mers la pas grăbit, pe alocuri - alergat.  Când ajung în curtea liceului, câțiva elevi de-ai mei imi vin în întâmpinare, salutându-mă zâmbitori, îmbrățișându-mă afară, la ușa de la intrare. Brusc, toate emoțiile s-au risipit, expresia serioasă a feței s-a topit, lăsând să-mi lumineze chipul zâmbetul de bucuria revederii și a întâlnirii neașteptate.
Nu mult timp a trebuit să treacă ca să uit de minutele agitate de până a ajunge la serviciu...

luni, 5 decembrie 2016

Decorațiuni de iarnă handmade

      Ne apropiem ușor, dar sigur, de sărbătorile de iarnă. Majoritatea dintre noi suntem preocupați de cadourile pentru cei dragi: copii, părinți, surori/ frați,  prieteni, colegi, rude ș.a.m. d. Dar cu siguranță ne gândim și la decorațiuni cu care am putea să ne împodobim casa, masa, să contribuim la crearea unei atmosfere de vis.
     Azi, împreună cu fiica mea am confecționat niște decorațiuni de iarnă, pentru un târg ce se va organiza mâine la școală, și am hotărât să vă arătăm și vouă ce ne-a ieșit. Sperăm să vă inspirăm să creați și voi, mai frumos!
Încă un brăduț.
Tradiționalul brăduț.
Cu siguranță, internetul abundă în idei de astfel de decorațiuni, în mare parte fără a implica prea multe cheltuieli, important e să ne dorim cu adevărat să creăm ceva frumos și original.


Ei, și ce fel de Crăciun fără simbolul personajelor principale: Moș Crăcfiun și renul acestuia?!



    Dacă  vreți să faceți o activitate interesantă împreună cu prichindeii, vă asigur că ceva în stilul de mai sus vă va asigura dispoziția perfectă! Succes la creat! 

P. S.: nu uitați să diseminați și cu alții ceea ce credeți că merită atenție!