luni, 25 decembrie 2017

Sfârșitul anului 2017

Azi e luni, e 25 decembrie, începe ultima săptămână din acest an.
Vă doresc să aveți parte de o săptămână reușită, în care să reușiți să realizați tot ce v-ați propus pentru acest sfârșit de an, 2017. Iar dacă cumva, conjuncturile se vor plasa altfel decât ați gândit, nu vă întristați, lăsați lucrurile să se întâmple și să treacă de la sine.
Nu am să vin cu sfaturi de făcut pe ultima sută de metri din acest an, pentru că fiecare este individual și diferit. Dacă aveți nevoie să mergeți la un consult medical, amânat sau nu, faceți-o! Dacă intenționați să vizitați pe cineva - luați un mic dar simbolic, în tematica sărbătorilor de iarnă și vizitați acea persoană pe care doriți să o revedeți și cu care să petreceți timp plăcut. Dacă vreți să vă debarasați de unele lucruri -acum e timpul, nu lăsați pe mai târziu.  Iar dacă, pur și simplu, vreți să vă bucurați de anturajul unei cărți bune la acest final de an - bineînțeles că o puteți face! Până la urmă, fiecare dintre noi este făuritorul propriului timp și destin.
Un sfârșit de an așa cum vă doriți, să aveți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu