luni, 25 decembrie 2017

Sfârșitul anului 2017

Azi e luni, e 25 decembrie, începe ultima săptămână din acest an.
Vă doresc să aveți parte de o săptămână reușită, în care să reușiți să realizați tot ce v-ați propus pentru acest sfârșit de an, 2017. Iar dacă cumva, conjuncturile se vor plasa altfel decât ați gândit, nu vă întristați, lăsați lucrurile să se întâmple și să treacă de la sine.
Nu am să vin cu sfaturi de făcut pe ultima sută de metri din acest an, pentru că fiecare este individual și diferit. Dacă aveți nevoie să mergeți la un consult medical, amânat sau nu, faceți-o! Dacă intenționați să vizitați pe cineva - luați un mic dar simbolic, în tematica sărbătorilor de iarnă și vizitați acea persoană pe care doriți să o revedeți și cu care să petreceți timp plăcut. Dacă vreți să vă debarasați de unele lucruri -acum e timpul, nu lăsați pe mai târziu.  Iar dacă, pur și simplu, vreți să vă bucurați de anturajul unei cărți bune la acest final de an - bineînțeles că o puteți face! Până la urmă, fiecare dintre noi este făuritorul propriului timp și destin.
Un sfârșit de an așa cum vă doriți, să aveți!

vineri, 15 decembrie 2017

Minimalism și organizare

      Luna decembrie începe involuntar cu gânul la sărbătorile de iarnă, la cadourile de Crăciun, dar odată cu aceste gânduri nu le putem neglija pe cele legate de curățenia înainte de sărbători. Dar această activitate ar putea să le dea bătăi de cap celor care au o activitate mai mult sau mai puțin solicitantă și nu au o menajeră ajutor.
      Totuși, nu e un obstacol de netrecut!
      De o bună perioadă încerc să acord atenție minimalismului. De ce? Pentru simplitatea care ne ușurează viața și ne ajută să câștigăm timp. În acest sens, recomand cu încredere metoda KonMarie!
      Primul lucru de care trebuie să ținem cont este să ne despărțim, fără regrete, de lucrurile care nu ne sunt de folos, dar și de cele care nu au valoare sentimentală pentru noi. Și asta se aplică pentru toate încăperile locuinței!
      Acțiunea de curățare ar fi bine să fie planificată asemenea unui alt eveniment important. De asemenea ordinea să se facă pe categorii, nu pe camere. Cum ar fi: haine, cărți, documente, diverse...
      Obiectele de dimensiuni mici, depozitează-le în cutii sau containere mai mici din plastic sau carton. Acest lucru ne ajută să avem un spațiu bine organizat și vom ști mereu unde am pus un numit lucru/ obiect, și de unde să îl luăm.
      Încă o regulă de aplicat: strânge imediat tot după folosire. După ce gătești - spală și pune totul la loc. Hainele murdare - imediat puse la coșul petru rufe de spălat. Jucăriile copiilor - după joacă, strânse și puse la locul lor.
      Păstrează suprafețele orizontale cum ar fi biroul, blatul de la bucătărie, libere!
      Fă liste cu ce ai de făcut.  Atât cât îți permite timpul, organizează-ți activitățile în pași mici, în liste. Poți bifa sau șterge fiecare lucru îndeplinit pentru o satisfacție mai mare.
      Asta nu înseamnă deloc să ne comportăm asemenea roboților. Nu! Asta conduce la însușirea unei rutini de organizare și curățare eficientă. Așa, cu siguranță vă veți aminti să vă opriți și să mirosiți trandafirii!






luni, 12 iunie 2017

NU UITĂM DE CREMA CU FACTOR DE PROTECȚIE SOLARĂ



      Când viața devine agitată, femeile organizate nu ar trebui să își piardă cumpătul, mai ales dacă țin programul de înfrumusețare sub control și mai au și o rezervă de trucuri și provizii de înfrumusețare la îndemână.
      Indiferent de anotimp, fiecare femeie care se respectă ține cont de un anumit ritual de îngijire zilnică.
      Printre produsele esențiale care fac parte din acest ritual, de cele mai multe ori se regăsesc:

  • soluțiile de curățaț, ce trebuie folosite zilnic, o dată sau de două ori pe zi, în funcție de tipul de ten (pentru un ten uscat - vom folosi soluția de curățat o dată pe zi, în timp ce pentru un ten gras - o vom folosi chiar și de două ori);
  • exfolianți - bine de folosit de câteva ori pe săptămână, după spălarea pe față;
  • creme hidratante - recomandate pentru toate tipurile de ten;
  • creme pentru ochi - care sunt un adevărat răsfăț cosmetic pentru pielea sensibilă, din jurul ochilor, care se ridează ușor;
  • De asemenea, mai cu seamă în perioada caniculară, deși cosmetologii recomandă folosirea ei zilnică, indiferent de perioada anului și timpul de afară, nu uităm să utilizăm crema cu factor de protecție solară - atât de necesară fiecărui tip de ten.
    Se știe că expunerea la soare fără vreun fel de protecție, este dăunătoare. Astfel, pe lângă ochelarii de soare și pălăriile pe care le folosim vara, e recomandat să folosim neapărat și o cremă cu factor de protecție solară 15, 30  sau chiar 50, în funcție de sensibilitatea tenului. Eu folosesc crema cu factor de protecție solară zilnic, de mai bine de un an. Anterior o foloseam doar primăvara - vara, neștiind că pielea mea are nevoie de protecție împotriva razelor UVA și UVB și în celelalte perioade ale anului.
Am încercat câteva tipuri de creme, de la diferiți producători, cum ar fi:

Deși toate au același SPF, totuși diferă oarecum textura, mirosul. În fond, fiecare are varietatea alegerii în funcție de preferințe și buzunar, important e să nu omitem acest tip de cremă din rutina noastră de îngrijire. 
O vară călduroasă să aveți, cu expunere la soare protejată!
Imagine preluată din internet

luni, 27 februarie 2017

MOTIVAŢIA PENTRU LECTURĂ

      Din ce în ce mai des auzim despre acest lucru: azi copiii nu mai citesc, nu mai vor să citească, nu le place să citească, nu sunt motivaţi să citeasă. Sau, şi mai des, întâlnesc părinţi care mă întreabă, cu speranţă în ochi, cum să îi facă pe copiii lor nesupuşi să citească. Acest deziderat pe care toţi îl conştientizează ca fiind important, dar nu toţi îl pot îmbrăţişa.
      Mereu am să susţin ideea potrivit căreia dacă ne dorim ca copilul nostru să citească - trebuie să fim noi înşine exemplul cel mai bun în acest sens. Mai sunt şi din cei care îmi reproşează cu ezitare: "dar, citim...", ei, nu cred că nu-şi dau seama că nu-i cred.
      Acolo unde există cărţi, în familiile în care se citeşte frecvent, acolo unde copiii au acces la cărţi (nu sunt ţinute doar pentru decor), unde se discută despre lectură, acolo este şi motivaţie pentru a citi.
      De asemenea, trăim într-o perioadă în care tehnologiile fac parte din viaţa noastră, poate mai mult decât cărţile. Astfel, foarte uşor lectura îşi poate pierde întâietatea. Să fim mai inventivi şi să oferim prin tehnologii surse de lectură.
      Formarea gustului pentru lectură se formează încă din copilărie, aşa că ar fi păcat să pierdem momentele oportune. Şi aşa cum nu putem impune nimic nimănui, e bine să stimulăm interesul în funcţie de interesele copilului şi să îl încurajăm să citească ce îi place, dar să nu uităm să-l rugăm să ne împărtăşească trăirile şi impresiile a cele citite. Odată format gustul pentru lectură, se poate transforma uşor într-o mare pasiune, din care copilul - viitorul adult va avea numai de câştigat.
      Şi nu uitaţi: "nu există alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă, decât cititul cărţilor".

marți, 14 februarie 2017

BE HAPPY EVERY DAY

      14 februarie este o zi în care majoritatea dintre noi așteaptă materializarea dovezilor de iubire în  atenții, daruri, cuvinte deosebite. Mi-ar plăcea să cred că toți cei care oferă în această zi cadouri și fac adevărate exerciții de dicție în formularea unui mesaj de iubire, să fie sinceri și să facă acest lucru și în alte zile din an, nu doar de Ziua Îndrăgostiților. Adevărata iubire se recunoaște și în tăcere, și în privire, dar mai ales în zâmbet. Adevărata iubire poartă chipul fericit. Mulți oameni nu conștientizează că nu cunosc ce e cu adevărat iubirea. În iubire nu e loc de gânduri suspecte, nu e loc de gelozie.

      Vă doresc să iubiți și să fiți iubiți mereu și sincer, nu doar de 14 februarie!