Ce toamna frumoasa! Imi aduc aminte cu placere de ultimile zile ale lui brumar de acum 4 ani, cind asteptam sa se nasca cea mai mare realizare a familiei noastre. Zile pline de emotie, de nerabdare, teama si griji. Acum, intorcindu-ma in timp, nu-mi vine sa cred ca eu am fost cea care am trait astfel de momente. Atunci, eram o tinara care era dornica sa-si cunoasca copilul, acum sunt o MAMA care-si duce copilul la teatru si discuta impresiile spectacolului. Acum realizez ca tin de mina o personalitate. Doamne, cum se mai scurge nisipul din uimitoarea clepsidra a sortii!

Dor de noi

    Ce lungi imi par zilele, cit de greu trece timpul in lipsa ta. Notiunea de timp mi se pare o necunoscuta, de-ai sti cit imi e de dor... Zile tomnatice trec pe linga noi, absorbiti de rutina si griji, uitam sa urmarim inserarea, pierdem momentul rasaritului. 

    Ce mult inseamna unele cuvinte acum, cind esti departe, cit de nepasatori putem fi cind avem TOTUL, fara sa ne dam seama ca TOTUL, de fapt, e altceva decit credem. Mi-e dor, mare dor!

Lecturile verii

 O zi toridă de vară! De dimineață mă așez la masă cu cartea începută recent în față, cu gînd să o termin de citit. Citesc un roman din Colecția CĂRȚILE PANDOREI. Căldura nu mă lasă, nu mă simt în formă nici pentru lectură. Totuși, imi impun să termin azi cartea asta de citit, pentru că mă așteaptă nerăbdătoare si altele. Unele din ele cu titlu foarte atrăgător, ca de exemplu Copilul furat de Ian McEwan, sau Secretele fericirii de Richard Schoch. Mi-am promis  să nu mai încep să citesc două cărți în același timp, oricît de mult nu m-ar tenta, ci să citesc liniștită cîte una, așa, pe rînd.

Dor de Eminescu

Si daca...


Si daca ramuri bat în geam
Si se cutremur plopii,
E ca în minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.

Si daca stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeauna. 

Toamnă în sufletul meu

 Sunt tristă. Nu am stare. M-aș îneca în lacrimi, durerea din suflet e mare. Și timpul trece fără rost, mă gîndesc la toate cîte-au fost: nu are rost. Simt cum mi se spulberă și cele mai naive și nevinovate vise, cîtă incertitudine și  echivoc aduce ceasul...

27 martie. Una din ultimele zile ale lui martisor. Si Doamne, parca nici nu ar fi primavara! Raceala de afara, contopita cu stropii de ploaie a ascuns lumea in casa. Pe strazi e aproape pustiu. Putinii oamenii pe care ii intilnesti, nu au timp sa te priveasca, se grabesc catre casa. Grabesc pasul sa nu ma ude de tot ploaia. In sfirsit, ajung acasa. Dar, nu am stare. Mi-e dor de mirosul proaspat si curat al ploii primavaratice. Dar nu vreau sa ies iar afara - noroiul de pe strazi te impiedica sa admiri natura renascuta dupa ploaie. Asa ca aplic solutia cea mai optima - deschid larg geamul sa ma invaluie aerul proaspat in dulci si placute amintiri.

Martie, martisor, flori, daruri, zimbet, caldura...si lista ar putea continua, ar putea continua de dragul femeilor, celora carora le datoram viata, le datoram cele mai sublime lucruri si pentru tot ne inchinam in fata lor si le multumim!

                                                      Zi de week-end
 E duminica! Doamne, și cît am așteptat eu această zi? Am așteptat-o ca să dorm un pic mai mult, ca să stau acasa, și poftim: cum am deschis ochii și am vazut ca e aproape ora 8, n-am mai zăbovit nici o clipită în așternutul cald, m-am trezit, ca vezi tu, am curînd de susținut o oră publică și proiectul nu mi-i gata, și nici prezentarea... Of, Doamne! Unde e vacanța, că tare's obosită?!