Urmăream aseară cu interes o emisiune în care se vorbea despre educație, despre educația copilului.
Moderatorul, dar și invitata, vorbeau cu înflăcărare despre mame care își permit să aplice lecții de corecție copiilor proprii în parc, pe stradă, nejenîndu-se de nimeni, despre copii care sunt bătuți, maltratați pentru că au luat note proaste la școală și alte exemple de acest fel. Un subiect din ce în ce mai des abordat, lucru bun evident, numai că eu constat că trebuie să vorbim un pic mai mult despre educația părinților mai întîi, abia apoi vom avea mai puține ”probleme”, abateri de la normă în ceea ce privește educația copiilor și nemijlocit educația unei societăți mai bune.
S-ar părea că acum, în perioada în care avem acces la atîta informație, la atîtea cărți, la atîtea ateliere și workshop-uri, n-ar trebui să mai existe în societate părinți care își bat copiii, sau îi cresc după metodele după care au fost crescuți și ei. Totuși, acestea nu sunt suficiente, nu sunt suficiente atelierele care se organizează, fie și destul de des, dar la care iau parte foarte puțini părinți, de regulă cei care au timp și bani (Da, bani! pentru că atelierele costă și nu toți părinții își permit costul acestora, avînd copii mici, rate de achitat la bancă pentru locuință, ș.a.m.d.). Sau ce să facă cei de la sate, care nu au posibilitate să se deplaseze în orașe, mai des în capitală, pentru a participa la vreun seminar din care să învețe cîte ceva despre cum să devină un părinte mai bun, mai răbdător, mai puțin dur?.
E trist să vezi copii nefericiți, care trăiesc cu teama de reacția părinților atunci cînd vor lua o notă proastă, sau cînd nu se vor comporta așa cum le-ar plăcea adulților.
Atîta timp cît părinții nu-și vor schimba atitudinea, nu se va schimba nimic...
